Îmi pare rău, sunt așteptată – Agnés Martin-Lugand

Editura: Trei

Anul apariției: 2017

Yaël trăiește doar pentru munca ei. Interpretă de excepție la o agenție renumită, își împarte timpul între întâlniri și cine de afaceri.
Nu știe ce înseamnă o vacanță, e dependentă de adrenalină.
Nu renunță niciodată la ținuta ei office și la pantofii cu tocuri înalte.
Își vede rar familia și prietenii, care își fac griji pentru ea.
Nu ține cont de sfaturi, pentru că simte că a făcut alegerea potrivită, animată de dorința neclintită de a reuși.
Până când îl întâlnește pe Marc, cel mai bun prieten al său din studenție, și viața ei, atât de bine organizată, sare în aer.
Trecutul o ajunge din urmă și Yaël descoperă că fericirea și succesul personal par a fi incompatibile…


Așteptam o minune care să mă scoată din reading slump-ul în care am intrat încă de la începutul anului, pe ici, pe colo cu mici excepții, cu pauze scurte în care reușeam să termin o carte bună fără să mă lovesc mai apoi cu ea în cap. Au fost momente în care savuram cartea, de la primele cuvinte până la ultimele, după care urmau blocajele și mă rugam iar la minuni.

„Îmi pare rău, sunt așteptată” mi-a redat pofta de citit, atât de aprigă încât după ce am terminat-o am și trecut la următoarea. M-a uimit, mi-a plăcut, am zâmbit și mi-am mușcat buza când protagonista semăna atât de bine cu mine – sau eu semănam atât de bine cu ea – și eram de cele mai multe ori de acord cu ceea ce spunea sau făcea. Iubesc cărțile în care mă regăsesc. Și dacă nu mă regăsesc în ele, mă regăsesc cu siguranță într-un personaj, cel puțin în proporție de 50%.

Prezentată mai întâi ca o tânără studentă și stagiară la o agenție, ulterior angajată în cadrul aceleiași firme pe un post de interpret, Yaël este întruchiparea gălăgiei și a dezordinii și totodată a maturității și sobrietății. Cunoaștem două femei diferite în același trup, două suflete, unul mai pierdut ca altul, a căror identități se separă când nu mai au nici măcar un singur lucru în comun. Sau poate încă au.

Când unul dintre cei mai apropiați prieteni ai ei dispare, Yaël cade într-un abis nesfârșit care o împiedică să avanseze în cariera abia începută și face tot posibilul să-l găsească pe Marc. Cedează în brațele celorlalți, ai surorii mai mari, Alice, și a prietenilor cu care are o relație extrem de strânsă: Cédric, Adrien și Jeanne. În urma unei discuții cu bunicul lui Marc, Yaël acceptă adevărul crunt și renunță să-și mai caute prietenul, adâncindu-se în muncă și străduindu-se să-și construiască o viață profesională.

„— Faci și psihologie ieftină acum? am ironizat-o.

—  Poate că fac psihologie ieftină. Dar cel puțin eu trăiesc, simt, iubesc și îmi asum asta.”

Zece ani mai târziu, în vreme ce prietenii ei sunt căsătoriți și au copii, Yaël încă este singură și cu o înclinație periculoasă și sigură spre statutul de workaholică. Nu s-a mai gândit la Marc, nu și-a mai văzut prietenii atât de des, cu părinții nu prea vorbește, iar unicul aliat pe care îl are în noua lume construită este Bertrand, șeful și mentorul care o inițiază din ce în ce mai mult în cunoștințe de interpret. Yaél are aspirații cu care prietenii ei nu rezonează și luptă zilnic pentru a-și duce la îndeplinire tot ce-și propune, toate planurile gândite și schițate în amănunt. Apariția lui Marc îi zguduie universul, dar face eforturi pentru a-l menține într-un echilibru perfect, chiar dacă asta înseamnă să se îndepărteze și mai mult de cei care odată reprezentau ceea ce avea mai de preț.

„ — Repet, nu erai așa înainte. Vreau să spun, nu te auzeai decât tu, aveai gura mare, râdeai tot timpul, luai totul în glumă… Iar astăzi, te ascunzi, faci totul ca să fii uitată într-un colțișor… Am impresia că ți-e frică de tot.”

Când organismul e întins ca un elastic și Bertrand îi impune o vacanță de câteva săptămâni ca să-și revină, Yaël simte că lucrurile îi scapă de sub control și că nimic nu va mai fi la fel vreodată. Pentru ea, concediul este egal cu o concediere ce-i amenință viitorul și planurile, iar dacă asta o aduce aproape de Marc și ceilalți, nu consideră că este lucrul de care are nevoie.

Treptat, Yaël descoperă că ceea ce considera că nu îi trebuie este, de fapt, ceea ce îi lipsea: afecțiunea prietenilor, fără reproșurile de altădată, prezența lui Marc care o liniștea, fericirea și relaxarea, râsetele și nopțile nebune care îi aduceau zâmbetul pe buze de fiecare dată.

Yaël retrăiește momentele din trecut, dar aduce și ceva nou în viața sa: o relație cu Marc. Amândoi sunt confuzi, pierduți, cu temeri legate de acest „nou” care îi fac să aibă îndoieli serioase. Pe când Yaël este convinsă că nu are timp de o relație și că aceasta îi va transforma munca într-un eșec total, Marc dorește să riște fără să se lege de căsnicia abia încheiată cu o fată pe care a cunoscut-o în timpul călătoriei lui. Așadar, drumul pe care încearcă să-l parcurgă nu este sigur și ridică multe semne de întrebare în mintea fiecăruia.

„Absența lui mă făcuse să înțeleg cât de mult se învârtea existența mea în jurul lui.”

Yaël poate fi văzută în rolul femeii de astăzi: matură, independentă, impunătoare, puternică. Cu greu poate fi doborâtă de pe piedestalul pe care și l-a ridicat singură și nu cedază ușor. Dimpotrivă. Rămâne în picioare de fiecare dată și înfruntă absolut fiecare obstacol care o împiedică să obțină ceea ce dorește.

Yaël este o Xena a zilelor noastre. Adaptată tehnologiei, secolului XXI, schimbărilor, volumului de muncă și dorințelor din ce în ce mai înfocate de a se situa la un nivel înalt în societate, care să-i permită, de altfel, să-și satisfacă unele nevoi. Yaël pune mare preț pe ținutele office, sobre, dar cu note de eleganță și feminism.

Am intuit de multe ori că acestea o ascund pe Yaël studenta, rebela care a fost în urmă cu zece ani, cea care disprețuia cu desăvârșire ideea de a avea un loc de muncă și de a purta pantofi cu toc cui, cămăși încheiate până la gât și pantaloni lungi, de culoare închisă. Marc s-a instalat în inima mea încă de la început și, cumva, am simțit că s-ar completa perfect cu Yaël, două suflete care nu se regăseau prea bine într-un univers în care Cédric și Alice, Adrien și Jeanne se încadrau cu ușurință, ca și cum ar fi fost parte din el.

Yaël face greșeli, și le asumă, riscă, suferă, învinge, impune. M-am regăsit atât de mult în ea încât, la final, când mi-am dat seama că se termină, pur și simplu am refuzat să accept. Nu era suficient. Aș mai fi acceptat chiar și o jumătate de pagină, doar ca să nu mă despart de personajele îndrăgite, de situațiile în care m-am regăsit poate și 100%.

Nu pot să spun despre final că a fost sec. Sau deschis, deși, eu consider că exact asta a fost. Oricât mi-aș dori ca autoarea să continue povestea lor, pentru că nu vreau să mi-o imaginez eu, sunt conștientă că n-o va face. Cred că, una peste alta, nici nu e loc de alt final.

Și veți înțelege de ce atunci când veți citi.

Aruncați-vă cu totul în bula de aer proaspăt construită de Agnés Martin-Lugand și pierdeți-vă în cuvinte, în impactul lor, dar fără să le ignorați. Și adoptați mesajul pe care și-a dorit să-l transmită, căci eu, fără îndoială, trec la următoarea carte a sa.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s