La mulți ani!… cred

Vara trecută, pe aceeași vreme, eram blocată în cameră din cauza căldurii și mă rugam pentru ploaie, frig, Laponia, Moș Crăciun, Polul Nord și vijelii, doar ca să pot respira normal. Acum am primit ce mi-am dorit, cu o întârziere de câteva luni bune. N-avem soare, avem ploaie. Încă nu-mi dau seama dacă e tot vară sau ne-am instalat mai repede în toamnă.

Ei, și ce să vezi! S-a mai dus un an. Habar nu am dacă ar fi trebuit să mă pregătesc mintal sau fizic pentru așa ceva; știu doar că nu mă simt deloc diferit. Am mai îmbătrânit un an. De obicei, în ziua asta atât de specială, stau și reflectez asupra întregului an care a trecut ca vântul și ca gândul pentru că, sinceră să fiu, nu știu când s-a scurs. Parcă doar am clipit și m-am trezit. De la început de an am ajuns la sfârșit de an.

N-am realizat nimic. Și firește că asta mă deranjează, e neplăcut, sâcâitor, dezamăgitor. Mă întreb ce am făcut în tot acest timp, unde am fost, cât de conștientă și inconștientă am fost. Dacă am avut inițiativă. Dacă mi-am dorit să-mi termin task-urile sau să mai fac planuri pe care să le și duc la capăt. Anul nu a fost cum am sperat. Nici bun, nici rău. Nici alb, nici negru. A fost cu suișuri și coborâșuri, ceva normal în viața fiecăruia.

Viața ne testează pe toți. Nu ocolește pe nimeni. Ne supune unor experimente și depinde de noi dacă ne lăsăm nimiciți sau ne hotărâm să câștigăm lupta.

Eu, din nefericire, am picat testul suprem. Și, cumva, nu regret. Am avut parte de multe lecții, am învățat, am trăit, am simțit. Am plâns și-am râs, uneori singură, alteori cu alții. E o experiență, nu? 

Ce nu regret?

M-am exprimat. Am strâns din dinți și am făcut schimbări, am evoluat, am întors situații la o sută optzeci de grade, am tras aer în piept și am pășit înainte. Spre deosebire de anii trecuți, nu m-am mai lăsat doborâtă. Poate că am doborât. Și poate că asta a fost printre cele mai semnificative greșeli făcute, dar, într-un fel, nici pe astea nu le regret.

Îmi urăsc ziua de naștere. Nu mi-a plăcut niciodată să o sărbătoresc, iar când oamenii se apropie de mine ca să-mi ureze „La mulți ani”, stau împietrită și zâmbesc automat, ca și cum aș avea un ghimpe în călcâi și spini de trandafiri în palme. Câți știu asta? Puțini. Prea puțini, în comparație cu persoanele care mă înconjoară, care mă numesc „prieten” și sunt convinși că știu totul despre mine.

Ce încerc să fac?

Până la aceeași dată, dar într-un an diferit, încerc să progresez. Să adaug cât mai multă fericire de care să mă bucur pe deplin, să depășesc momentele dificile, să zâmbesc mai mult, să plâng mai puțin, să ignor mai mult, să mă consum mai puțin. Ăsta ar fi un plan pentru toată viața, unul care nu s-ar modifica prea mult, spre deloc, care să mă motiveze și îndrume spre ceea ce-mi doresc. Ca orice altă persoană, mi-am propus ca până data viitoare să mai schimb. Să mai adaug, să mai avansez. Și mi-am propus, una peste alta, să și reușesc.

La 23 de ani nu mă simt altfel. Sunt doar recunoscătoare că am ajuns până aici și că am șansa să schimb, să profit mai mult de ce mi se oferă și să nu întorc spatele lucrurilor frumoase și bune.

Până la 24? Am de lucru.

Sursă: Pinterest
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s